Rectorul SNSPA a participat la cea de-a 90-a întâlnire a Boardului administrativ al Asociației Internaționale a Universităților

În perioada 26-28 octombrie 2021, rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), prof. univ. dr. Remus Pricopie, a participat, alături de lideri și experți în învățământul superior din întreaga lume, la cea de-a 90-a întâlnire a Boardului administrativ al Asociației Internaționale a Universităților (IAU).

 

Prof. univ. dr. Remus Pricopie este vicepreşedinte al IAU și face parte din Consiliul director al Asociației, format din 20 de membri aleşi, condus, în prezent, de preşedintele Pam Fredman, fost rector al Universității din Gothenburg (Suedia).

 

Această întâlnire a jucat un rol important în pregătirea planului strategic al IAU pentru perioada 2022-2026, precum și în stabilirea următoarelor evenimente, proiecte, și colaborări: organizarea celei de-a XVI-a ediții a conferinței generale a IAU în octombrie 2022, participarea în cadrul UNESCO World Higher Education Conference 2022, dezvoltarea programului internațional de leadership în învățământul superior, adresat profesioniștilor din conducerile universităților.

 

Ultimul webinar dedicat lansării cărții “The Promise of Higher Education: Essays in Honour of 70 Years of IAU” este programat joi, 9 decembrie 2021, pentru a marca ziua în care la Nisa, în Franța, în anul 1950, membrii fondatori semnau Constituția IAU.

 

Asociația Internațională a Universităților (IAU), una dintre cele mai prestigioase organizații internaționale, care reprezintă la nivel global instituțiile de învățământ superior, a fost fondată în 1950, sub egida UNESCO. Asociația reunește instituții și organizații din aproximativ 120 de țări, stimulează cooperarea dintre acestea, dezbate probleme specifice mediului academic și propune soluții, capacitează experți, oferă asistență în elaborarea politicilor publice din domeniul învățământului superior și acordă sprijin membrilor, factorilor de decizie, profesorilor, cercetătorilor și studenților.

 

Comments are closed.
Facebook Pagelike Widget
Urmărește-ne pe Twitter
  • @CIVICA_EU

    RT @CIVICA_EU: Why does the impact of COVID-19 vary so much both across & within countries? Join our first #CIVICAResearch hackathon and…

  • @CIVICA_EU

    RT @CIVICA_EU: CIVICA PhDs: 2021's final panel in the series @thehertieschool examines the EU, NATO & transatlantic cooperation 8 Dec…

  • @CIVICA_EU

    RT @CIVICA_EU: The 2ⁿᵈ CIVICA Call for Research Proposals is now open! CIVICA researchers, incl. postdocs: team up and submit seed fundi…