Rectorul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), prof. univ. dr. Remus Pricopie, a fost ales membru în Consiliul Director al Asociației Internaționale a Universităților (IAU), una dintre cele mai prestigioase organizații internaţionale, afiliată UNESCO, care reprezintă la nivel global instituţiile de învățământ superior.
Confirmarea domnului rector Remus Pricopie în conducerea IAU a avut loc în cadrul celei de a 15-a Conferințe Generale a organizației, desfășurată în Bangkok, Thailanda, în perioada 13-16 noiembrie 2016.
Asociația Internațională a Universităților a fost fondată în 1950, sub egida UNESCO, şi reunește instituții și organizații din aproximativ 120 de țări, stimulează cooperarea dintre acestea, dezbate probleme specifice mediului academic și propune soluții, capacitează experți, oferă asistență în elaborarea politicilor publice din domeniul învățământului superior și acordă sprijin membrilor, factorilor de decizie, profesorilor, cercetătorilor și studenților.