Rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie: “Putin va fi responsabil pentru toate viețile care se vor pierde de azi înainte”

Joi, 24 februarie 2022, rectorul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), prof. univ. dr. Remus Pricopie, condamnă acțiunile iresponsabile ale președintelui Vladimir Putin și consideră că este necesară o reacție fermă din partea societății civile, a mediului academic, a oamenilor de cultură, a tuturor celor care prețuiesc pacea.

 

“Putin a ales războiul!

Deși Rusia s-a angajat de cel puțin două ori (prin tratate internaționale) că nu va invada Ucraina, a făcut-o în 2014 (Crimeea) și în această dimineață (regiunea Donbas).

Este nevoie de un răspuns ferm din partea comunității internaționale pentru ca Putin să înțeleagă că în lumea civilizată regulile de drept internațional – adică, mai simplu spus, cuvântul dat – se respectă. Este important ca, împreună cu partenerii noștri din NATO și UE, să facem front comun pentru a apăra pacea și a susține mai tare ca oricând valorile în care credem.

Condamnarea acțiunilor iresponsabile ale lui Putin trebuie să vină nu numai din partea politicienilor și a diplomaților, dar și din partea societății civile, a mediului academic, a oamenilor de cultură, a cetățenilor, respectiv a celor care prețuiesc conviețuirea pașnică, într-un climat democratic, a tuturor popoarelor.

Ziua de azi va fi marcată distinct în istoria omenirii ca ziua în care Putin a ales să pună în situație de risc viețile a milioane de oameni și să angreneze Europa într-un nou conflic militar, cu impact global. Putin va fi responsabil pentru toate viețile care se vor pierde de azi înainte, din cauza incapacității sale de a-și controla setea de putere.

Cetățenii din Rusia trebuie să înțeleagă că acesta nu este războiul lor, ci al lui Putin, iar reacția lumii occidentale nu este împotriva lor, ci a unui președinte dictator care acționează iresponsabil, inclusiv împotriva compatrioților săi.”, a susținut prof. univ. dr. Remus Pricopie, rectorul SNSPA.

 

Comments are closed.
Facebook Pagelike Widget