Miercuri, 14 februarie 2024, rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), prof. univ. dr. Remus Pricopie, ministrul Educației, Ligia Deca, și Excelența Sa, domnul Andrei Muraru, ambasadorul României în SUA, au avut o întrevedere cu Valerie Biden Owens, președinte al Institutului Biden, și cu echipa extinsă a Institutului și a Universității din Delaware.
Institutul Biden este un centru de clasă mondială, care reunește cercetători, experți în politici publice, decidenți, profesori și practicieni pentru a cerceta și propune politici publice în economie, dezvoltare sustenabilă, justiție, drepturi civile, sănătate, educație etc.
SNSPA, prin Facultatea de Administraţie Publică, are încă din anul 2014 un acord instituţional de mobilităţi Erasmus+ cu Universitatea din Delaware şi Joseph R. Biden, Jr. School of Public Policy & Administration. Rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie, și-a exprimat dorința de a extinde colaborarea cu Biden Institute, prin proiecte comune de cercetare și dezvoltare, precum și prin organizarea unor evenimente științifice.
Partea americană a fost reprezentată de:
• Valerie Biden Owens, Președinte al Institutului Biden,
• Dr. Jerome Lewis, Director al Institutului pentru Administrație Publică,
• Cathy McLaughlin, Director Executiv al Institutului Biden
• Dr. Joe Trainor, Decan adjunct al Școlii de Politici Publice Biden
• Troy Mix, Director Asociat al Institutului pentru Administrație Publică
• Dr. Alisa Moldavanova, Coordonator al Masteratului pentru Administrație Publică
• Dr. Amy Greenwald Foley, Director pentru Promovare Globală și Parteneriate
• Dr. Pablo McConnie-Saad, Manager de programe la Institutul Biden
De asemenea, la întâlnire au luat parte două cadre didactice ale universității, care s-au născut și studiat în România: dr. Sebastian Cioba și dr. Roxana Burciu.
În ceea ce privește planurile de viitor, cele două delegații s-au pus de acord să ofere studenților din România oportunitatea de a participa la o conferință găzduită de Institutul Biden în martie 2024, să inițieze întâlniri de lucru între cercetători pe teme comune de interes, spre exemplu educație media, și să organizeze mobilități pentru studenți, în cadrul programului Erasmus+.
Sursă foto: Excelența Sa, domnul Andrei Muraru, ambasadorul României în SUA, Ligia Deca, ministrul Educației, Valerie Biden Owens, președinte al Institutului Biden, prof. univ. dr. Remus Pricopie, rectorul SNSPA
Mai multe detalii sunt disponibile aici.