Rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie: “Sunt optimist că procesul de legiferare asociat proiectului România Educată se va încheia în câteva luni, iar din toamnă putem opera cu un nou concept în domeniul educației”

Declaraţia rectorului Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), prof. univ. dr. Remus Pricopie, privind cele două proiecte de legi ale educației, legea învățământului preuniversitar și legea învățământului superior, inițiate de ministrul Ligia Deca:

 

“Mă voi referi la câteva aspecte în legătură cu cele două proiecte de legi prezentate public de ministrul Ligia Deca:

  1. Rectorul și toți cei care dețin functii de conducere în universități (prorectori, decani, prodecani, directori de departament etc.) trebuie să fie profesori universitari sau cercetători consacrați, cu o importantă experiență academică și managerială. Nu cred că mai putem accepta situația (introdusă de Legea nr. 1/2011) în care o persoană cu zero activitate didactică și de cercetare (inclusiv fără doctorat) să conducă o universitate.
  2. Funcțiile de conducere în universități trebuie să fie incompatibile cu alte funcții, în primul rând cu cele politice. În țările civilizate, un rector nu poate fi, în același timp, politician și membru al Parlamentului. În situațiile în care este invitat să ocupe un loc în Guvern, ca tehnocrat, se poate suspenda pe perioada exercitării mandatului. Această practică există și în alte țări europene.
  3. Mandatele (toate, nu numai ale rectorilor) trebuie să fie limitate. Această “limitare” poate fi decisă de lege sau de comunitatea academică. Ambele modele funcționează în Europa.
  4. Nivelul de salarizare minim indicat în lege este cel mai important câștig. Corpul profesoral trebuie să fie unul puternic și recompensat corespunzător. Fără această măsură, riscăm să nu mai avem profesori în viitorul apropiat.
  5. Admiterea la liceu este creionată corect. Nu poți avea performanță fără competiție. Din păcate, despre acest subiect vorbesc mulți necunoscători. Azi avem astfel de “bariere” la admiterea la liceu, dar sunt camuflate în “proceduri”, motiv pentru care nu sunt percepute ca “admitere separată”. Azi nu poți intra la un liceu cu predare în limba engleză sau germană fără engleză sau germană, nu poți urma arte fără arte, nu poți urma cursurile unui liceu de sport fără sport. La fel este și cu matematica, fizica, chimia sau informatica. Este firesc să ai o procedură de selecție a elevilor pentru clasele de performanță. Același lucru se întâmplă și în alte țări europene.
  6. În preuniversitar, conceptul de politizare trebuie definit fără excese, de o parte sau alta. De exemplu, expertiza profesorilor în consiliile locale este binevenită, dar suprapunerea funcțiilor de director de școala sau de inspector cu cele politice este inacceptabilă.

Din păcate, am trăit, ca ministru al educației situația neplăcută ca o doamnă inspector general să fie numită, de un partid politic, șefă de campanie electorală, în aprilie 2014, pentru alegerile europene, iar o directoare de liceu să scoată elevii pe stadion, la un meeting politic. Atunci, opțiunea mea a fost clară: m-am asigurat că sunt eliberate din funcție. Şi azi am această opţiune, dar câți alți miniştri ai educației au mai făcut acest lucru?

Poate clarificăm acum, cu ocazia noilor legi ale educației, această dorință ilegitimă a unora de a confisca școala pentru interese mici, politicianiste, de partid.

Înțeleg și respect efortul ministrului educației, d-na Ligia Deca, de a găsi un numitor comun, pe toate aceste teme, la nivelul coaliției politice, pe de o parte, și la nivelul societății, pe de alta parte.

Cred că, până acum, d-na Ligia Deca a dat dovadă de echilibru și profesionalism. A refuzat să facă show mediatic pe subiecte populiste, de dragul “capitalului politic”, a reușit, prin dialog, să elimine 98% din defectele proiectelor de lege prezentate public, în 2022, de fostul ministru al educației și a readus aceste două legi importante pe traseul firesc al “României Educate”.

Sunt optimist că procesul de legiferare asociat proiectului România Educată se va încheia în câteva luni, iar din toamnă putem opera cu un nou concept în domeniul educației.”

Comments are closed.
Facebook Pagelike Widget