Remus Pricopie, membru în grupul internaţional care va contura viitorul Educaţiei Globale

20 de foşti miniştri ai Educaţiei, foşti şefi de stat şi specialişti din întreaga lume vor alcătui un corp internaţional de elită, pentru a identifica şi a oferi răspunsuri la provocările cu care se confruntă educaţia globală.

Prof. univ. dr. Remus Pricopie, rectorul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), a fost invitat să facă parte din grupul constitutiv de membri ai ‘Atlantis Group’, în cadrul ediției 2017 a Global Education & Skills Forum, desfășurată în perioada 18-19 martie 2017, în Dubai, alături de Androulla Vassiliou, fost comisar european pentru Educație, Arne Duncan, fost secretar de stat american pentru Educație, Maia Sandu, fost ministru al Educației în Republica Moldova, George Papandreou, fost ministru al Educației și Prim-ministru al Greciei, sau Jaime Saavedra, fost ministru peruan al Educației. Prima reuniune a Grupului a avut loc în prezența Irinei Bukova, director-general al UNESCO.

‘Atlantis Group’ va acționa ca un corp de experți în domeniul educației, oferind recomandări și expertiză țărilor și ministerelor de resort din întreaga lume.

Global Education & Skills Forum atrage în fiecare an interesul liderilor politici mondiali, mediului internațional de afaceri, societății civile și experților în educație. Evenimentul, susținut de Fundația Varkey, oferă o platformă de dezbatere, transfer de know how și de bune practici, în vederea asigurării unui acces cât mai larg la educație și pe piața muncii, ca fundament al unei societăți durabile și echitabile.

Reuniunea internațională în domeniul educației, de la Dubai, este un eveniment urmărit în întreaga lume și pentru că acordă celebrul Global Teacher Prize, supranumit „Premiul Nobel pentru Educație”, un premiu anual de un milion de dolari decernat unui profesor excepțional, care contribuie semnificativ la dezvoltarea profesiei de dascăl.

Comments are closed.
Facebook Pagelike Widget