Rectorul SNSPA, Remus PRICOPIE: “Rezoluția CNR de la Brașov – o odă de tip UTC la adresa Guvernului Orban”

Declarația rectorului SNSPA, prof. univ. dr. Remus PRICOPIE, cu privire la rezoluția Consiliului Național al Rectorilor (CNR), adoptată la finalul reuniunii de la Brașov, din 17-20 septembrie 2020:

 

“Multe dintre problemele cu care se confruntă sistemul de învățământ superior din România, în contextul situației epidemiologice generate de pandemia COVID-19, sunt încă nerezolvate și așteptau răspunsuri atât din partea Consiliului Național al Rectorilor (CNR), cât și din partea Guvernului Orban. Însă, concluziile reuniunii CNR de la Brașov, precum și rezoluția transmisă către opinia publică, sfidează așteptările tinerilor, părinților, profesorilor.

 

Cu o săptămână înaintea începerii noului an universitar, când toate centrele universitare ale țării așteaptă măsurile luate de Guvernul Orban, astfel încât universitățile să deschidă cursurile și căminele, în condiții de siguranță, pentru studenți și profesori, când asociațiile de studenți anunță proteste în cazul în care Ministerul Educației nu oferă soluții concrete pentru burse, taxe și cazare, conducerea CNR consideră că este prioritar, în acest moment, să fie la dispoziția puterii actuale, așa cum reiese din cele 15 puncte de vedere transmise la finalul reuniunii rectorilor de la Brașov: “Rectorii universităților românești au apreciat în mod deosebit inițiativa Guvernului… Plenul CNR apreciază de asemenea decizia Guvernului… Plenul CNR a luat act de disponibilitatea Guvernului… Plenul CNR salută în mod special…”

 

Folosirea CNR pentru beneficii electorale este un regres democratic incalificabil. Așa cum Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a protestat public în ianuarie 2018, când Liviu Dragnea se folosea de CNR, în scopuri politice, la fel facem și acum, când Ludovic Orban demonstrează același dispreț față de autonomia universitară. Factorul comun al celor două momente, ambele aflate în afara legii și cu consecințe privind sănătatea mediului academic românesc, este rectorul-politician Sorin Cîmpeanu (azi PNL, în 2018 în tranziție de la ALDE spre Pro România, dar susținut de PSD pentru funcția de Președinte al Comisiei de Educație din Parlament).

 

Se pare ca CNR-ul a devenit transparent și a decis să formuleze public aprecierile față de Guvernul Orban. Rezoluția CNR de la Brașov, semnată de Sorin Cîmpeanu, este o odă de tip UTC la adresa Guvernului Orban. Nu vom accepta ca România să devină o pseudo-democrație, de tip Viktor ORBAN, în care toate instituțiile statului, inclusiv școlile, inspectoratele, universitățile, spitalele, teatrele, casele de cultura etc. să fie supuse presiunilor politice. Sunt încrezător că elevii, părinții, studenții și profesorii din România NU vor accepta așa ceva. Este numai o chestiune de timp până când o să vedem reacția celor din sistemul de educație față de încercările grosolane de politizare a școlilor și universităților din România.”

Comments are closed.
Facebook Pagelike Widget