Miercuri, 16 octombrie 2019, Centrul Transdisciplinar de Drepturile Omului din cadrul Facultății de Administrație Publică (SNSPA), în colaborare cu Departamentul de Drept al Facultății, a inaugurat ciclul de manifestări științifice „Săptămâna ONU”, consacrat împlinirii la 24 octombrie 2019 a 74 de ani de la crearea Organizației.
Manifestările din acest ciclu sunt organizate în parteneriat cu Secția de drept internațional și drept comparat a Academiei de Științe Juridice din România (ASJR) și Asociația pentru Națiunile Unite din România-ANUROM.
Prima manifestare, o amplă dezbatere privind multiple aspecte din activitatea Organizației Națiunilor Unite și a României în cadrul ONU, la care au participat doctoranzi în științe administrative și masteranzi, a fost moderată de prof. univ. dr. Irina Moroianu Zlătescu, membru titular ASJR, directorul Centrul Transdisciplinar de Drepturile Omului (SNSPA).
În cadrul acestei reuniuni științifice, ministrul plenipotențiar Florin Emeric Saghi, vicepreședintele ANUROM, conf. univ. dr. Mihai Milca, secretar general ANUROM și conf. univ. dr. Mădălina Cocoșatu, directorul Departamentului de Drept din Facultatea de Administrație Publică au prezentat evoluția ONU în cei 74 ani de existență. A fost evidențiată contribuția pe care a avut-o țara noastră în cei 64 ani de când este membră a Organizației, cu ample referiri la deschiderea actualei Sesiuni a Adunării Generale ONU din 23 -26 septembrie 2019 .