„Săptămâna ONU” la Facultatea de Administrație Publică

În fiecare an, la data de 24 octombrie, se celebrează la nivel mondial ziua Organizației Națiunilor Unite, 24 octombrie 1945 fiind data la care a intrat în vigoare Carta Națiunilor Unite.

 

Pentru a marca acest eveniment, Centrul Transdisciplinar de Drepturile Omului din cadrul Facultății de Administrație Publică (SNSPA) a inaugurat joi, 20 octombrie 2022, ciclul de manifestări științifice „Săptămâna ONU”.

 

Evenimentele sunt organizate în parteneriat cu Asociația pentru Națiunile Unite din România (ANUROM), Secția de drept internațional și drept comparat a Academiei de Științe Juridice din România (ASJR), alături de membri ai Departamentului de Drept al Facultății de Administrație Publică, ai Clubului de la Cheia „Victor Dan Zlătescu” și ai Societății Academice de Stiințe Administrative (SAȘA).

 

 

Prima manifestare, o dezbatere inițiată pornind de la mesajul Secretarului General al ONU, care îi îndeamnă pe toți locuitorii Terrei la dialog, toleranța, solidaritate și la respectarea valorilor comune și principiilor Cartei ONU, pretutindeni în lume, astfel încât să dea o șansă păcii și drepturilor omului, să  pună  capăt conflictelor care pun în pericol vieți omenești și compromit progresul mondial, să salveze obiectivele dezvoltării durabile, să protejeze planeta, să pună capăt sărăciei, inegalității de gen, omenirea având capacitatea unor mari realizări dacă lucrează  în spiritul colaborării și solidarității mondiale.

 

Au intrat în dialog cu participanții:

  • Prof. univ. dr. Irina Moroianu Zlătescu, Membru titular al ASJR, președinte ANUROM, Ministru plenipotențiar Florin Emeric Saghi, Vicepreședinte ANUROM,
  • Prof. univ. dr. Emil Bălan, Prorector SNSPA, Președintele SAȘA,
  • Conf. univ. dr. Mihaela Victorița Cărăușan, Prodecan Facultatea de Administrație Publică (SNSPA),
  • Conf. univ. dr. Adelina Dumitrescu Peculea, cadru didactic la Facultatea de Administrație Publică (SNSPA).

 

„Săptămâna ONU” continuă în zilele următoare cu mese rotunde, dezbateri pe teme ce privesc activitățile actuale ale ONU și cu expoziții de carte, desfășurate în București și în țară.

 

 

Comments are closed.
Facebook Pagelike Widget