SNSPA celebrează 30 de ani de la proclamarea Zilei Mondiale a Libertății Presei

Miercuri, 3 mai 2023, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) marchează 30 de ani de la proclamarea Zilei Mondiale a Libertăţii Presei de către Adunarea Generală a ONU, care afirmă rolul vital al presei libere în consolidarea democrației și promovarea libertăţii de exprimare în întreaga lume.

 

În această zi, onorăm munca, efortul și curajul jurnaliștilor dedicați informării corecte a cetăţenilor, reflectăm asupra problemelor libertăţii presei şi a eticii profesionale și subliniem nevoia unei prese libere, vibrante și independente, ca fundament al unei democrații funcționale.

 

Din păcate, libertatea presei este atacată deliberat, sistematic pe fiecare continent. Presa se confruntă cu amenințări tot mai mari, de la persecuție, la urmărire penală și chiar violență. Aceste acțiuni nu fac decât să submineze democrația și să ne înstrăineze de adevăr și realitatea din jurul nostru. Fiecare amenințare la adresa unui jurnalist reprezintă un atac direct asupra libertății de informare, opinie și exprimare, drepturi fundamentale care aparțin tuturor. Este responsabilitatea noastră să apărăm și să promovăm libertatea de exprimare.

 

“Să folosim această ocazie pentru a aminti guvernelor din întreaga lume să respecte și să protejeze libertatea de exprimare a presei. Numai astfel putem modela un viitor în care drepturile omului sunt respectate și publicul este împuternicit să ia decizii bazate pe informații corecte.

 

Este important să marcăm Ziua Mondială a Libertății Presei prin recunoașterea și susținerea jurnaliștilor și a celor care lucrează în media, care luptă în continuare pentru libertatea presei, chiar și în fața presiunilor guvernamentale, a concurenței cu platformele sociale și a declinului încrederii în presă.

 

În același timp, să celebrăm libertatea de exprimare și să nu uităm că un jurnalism de calitate necesită nu doar talent, ci și multă muncă, sacrificii și etică profesională. Responsabilitatea de a furniza informații precise și echilibrate este esențială pentru a păstra încrederea publicului în presă.”, a susținut prof. univ. dr. Remus Pricopie, rectorul SNSPA.

Comments are closed.
Facebook Pagelike Widget