Adresă: SNSPA, Str. Povernei nr.6, Corp B, etaj 2, sector 1, Bucureşti
E-mail: diplome@snspa.ro
Telefon: +40 372 177 118, +40 372 177 112
Program de eliberări
Absolvenţii SNSPA care vor să ridice actele de studii de la Biroul Eliberări Diplome, din Strada Povernei nr. 6, o pot face de luni până joi, între orele 13:00 şi 15:00, după următoarea procedură.
- Absolventul/Absolventa se va informa la Biroul Eliberări Diplome al SNSPA dacă diploma este întocmită şi sunt îndeplinite condiţiile de eliberare. Sunt disponibile numerele de tel: 0372 177 112, 0372 177 118.
- Pentru ridicarea diplomelor, personalul Biroului Eliberări Diplome va programa absolvenţii în zilele şi intervalul orar menţionat.
- În cazul în care diploma nu poate fi ridicată, absolventul va primi informaţiile necesare pentru a îndeplini toate condiţiile de eliberare, urmând să fie programat după îndeplinirea acestora
Eliberarea unui duplicat al actelor de studii
Pentru eliberarea duplicatului unui act de studii, titularul adresează, în scris, conducerii instituţiei o cerere (cererea poate fi descărcată de aici), însoţită, după caz, de următoarele documente:
- Dovada publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, în cazul pierderii sau distrugerii actului de studii;
- Declaraţie scrisă a titularului actului, în care sunt cuprinse toate elementele necesare pentru identificare şi împrejurările în care actul a fost pierdut, distrus sau deteriorat;
- Copie certificată conform cu originalul a certificatului de naştere;
- Două fotografii – realizate recent pe hârtie fotografică, color, format 3 x 4 cm – ale titularului actului;
- Actul deteriorat sau plastifiat, în original (sau o copie a acestuia în cazul că originalul nu există);
- Procura notarială/împuternicirea avocaţială în copie certificată cu originalul (în cazul în care actul nu este ridicat de titular).