Referendumul pentru alegerea modalității de desemnare a rectorului

Referendumul pentru alegerea modalității de desemnare a rectorului

Referendumul pentru alegerea modalității de desemnare a rectorului va avea loc luni, 10 iunie 2019, la sediul SNSPA (Bd. Expoziției, nr. 30A), în intervalul orar 10:00 – 18:00.

Obiectul referendumului îl constituie stabilirea, prin vot universal, direct, secret şi egal, a modalităţii de desemnare a rectorului.
La referendum au drept de vot toate cadrele didactice şi cercetătorii titulari ai universităţii, conform legislaţiei în vigoare, studenţii membri ai senatului universitar şi ai consiliilor structurilor academice. Alegătorii pot opta între cele două variante de desemnare a rectorului: „concurs public” pentru desemnarea rectorului sau „alegeri generale prin vot universal, direct, secret şi egal”.

 

Metodologia de organizare a referendumului la nivelul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative pentru alegerea modalităţii de desemnare a rectorului
Anexa 1
Anexa 2
Liste de electori finale – 07.06.2019
Componența Birou Electoral Universitar

 

Dezbateri publice privind informarea comunităţii academice privind tema şi implicaţiile referendumului universitar
20 mai 2019, ora 15:00 – Facultatea de Administrație Publică
21 mai 2019, ora 11:00 – Departamentul Relații Publice, Facultatea de Comunicare și Relații Publice
21 mai 2019, ora 13:00 – Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană
21 mai 2019, ora 13:30 – Departamentul Comunicare, Facultatea de Comunicare și Relații Publice
27 mai 2019, ora 14:00 – Facultatea de Științe Politice
28 mai 2019, ora 11:00 – Facultatea de Management

 

Rezultatele referendumului privind modul de desemnare a rectorului pentru mandatul 2020 – 2024

Senatul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) a validat miercuri, 11 iunie 2019, rezultatele Referendumului universitar pentru alegerea modalității de desemnare a rectorului pentru mandatul 2020-2024. Comunitatea academică a SNSPA a optat ca rectorul instituţiei să fie ales „pe bază de alegeri generale, prin vot universal, direct, secret şi egal”.
Prezența la vot a fost de 72.2 % din persoanele cu drept de vot din cadrul universităţii. Din acestea, 88.4% au optat pentru „alegeri generale, prin vot universal, direct, secret și egal”, iar restul şi-au exprimat opţiunea pentru alegerea rectorului pe bază de concurs public.

Rezultatele referendumului universitar și procesul verbal au fost transmise Ministerului Educației Naționale.

Facebook Pagelike Widget