Stagii de practică la Parlamentul European

Parlamentul European oferă în fiecare an stagii plătite şi neplătite, care permit tinerilor să descopere activitatea parlamentară.

Stagiile Schuman sunt plătite și au loc într-unul din locurile oficiale de desfășurare a activității Parlamentului European – Bruxelles, Luxemburg și Strasbourg – sau în birourile de legătură ale Parlamentului din statele membre.

Noua perioadă de înscrieri se încheie pe 31 octombrie 2025. Pentru a vă depune candidatura, accesați acest link.

 

Scopul acestor stagii oferite absolvenţilor de învăţământ superior este de a le permite tinerilor să îşi completeze cunoştinţele dobândite în timpul studiilor şi să se familiarizeze cu activitatea Uniunii Europene, în special cu cea a Parlamentului European.

Stagiile plătite Robert Schuman sunt deschise tuturor absolvenţilor de studii universitare de licență, se derulează de două ori pe an şi durează cinci luni.

De ce să candidezi?

  • Un stagiu Schuman vă va îmbunătăți educația și formarea profesională. Vă va oferi cunoștințe despre activitatea instituțiilor UE și a Parlamentului European, un forum de mare importanță în luarea deciziilor și dezbaterea politică la nivelul UE.
  • Stagiile Schuman au loc într-o mare varietate de domenii, cum ar fi politicile interne și externe ale UE, finanțe, legislație, multilingvism, administrație, infrastructură și logistică, comunicații sau tehnologia informației.

 

Candidații la un stagiu Schuman trebuie:

  • să aibă cel puțin 18 ani;
  • să fie cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene sau ai unei țări în curs de aderare/candidate (se oferă și un număr limitat de stagii pentru resortisanții altor țări);
  • să dețină o diplomă de studii universitare;
  • să cunoască temeinic una dintre limbile oficiale ale UE și să cunoască foarte bine o a doua limbă (cetățenii din țările terțe trebuie să cunoască foarte bine una dintre limbile engleză, franceză sau germană);
  • să depună un cazier judiciar eligibil;
  • să nu fi lucrat sau să nu fi beneficiat de un alt stagiu timp de mai mult de două luni consecutive într-o instituție, un organism sau o agenție a UE;
  • să nu fi efectuat o vizită de studiu la Secretariatul General al Parlamentului cu mai puțin de șase luni înainte de începerea stagiului.
Comments are closed.