„Strategic Communication in the Context of Security and Defence” – o a treia ediție încheiată cu succes

În perioada 20-24 septembrie 2021, s-a desfășurat, la București, cursul „Strategic Communication in the Context of Security and Defence”, organizat sub egida Colegiului European de Securitate și Apărare (ESDC) de către Colegiul Național de Afaceri Interne din cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, în parteneriat cu Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrație Publică (SNSPA), cu sprijinul Institutului Edward M. Kennedy pentru Intervenție în Conflicte (Universitatea Națională Maynooth din Irlanda) și al Colegiului Național de Apărare – UNAp.

Cursul a fost organizat în format hibrid, cu un număr de 81 de cursanți, reprezentanți ai structurilor de decizie şi specialiştilor în comunicare strategică din cadrul statelor membre UE, instituţiilor şi agenţiilor UE, precum şi state terţe incluse în Politica europeană de vecinătate, având ca scop creșterea gradului de conștientizare cu privire la comunicarea strategică și rolul acesteia în afacerile europene de zi cu zi, cu accent pe utilizarea acesteia în mediul politicii de securitate și apărare comune și cu o abordare integrată a comunicării strategice europene în timpul crizelor.

 

 

Agenda cursului a cuprins expuneri ale experților marcanți în domeniu, abordând teme precum: conceptele StratCom (efecte comunicării, analiză și dezvoltarea narativă, rolul mass-media în implementarea priorităților StratCom), managementul crizelor și comunicarea de criză în ecosistemul digital, bazele StratCom (planificarea și implementarea unei campanii de comunicare strategică. analiza conflictelor și dialogul), dezinformare, știri false, propagandă. Printre vorbitori s-au numărat: Excelența Sa, domnul ambasador Sorin Ducaru, Director al European Union Satellite Centre, domnul Raed Arafat, Secretar de Stat al Ministerului Afacerilor Interne și Șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, doamna prof. univ. dr. Alina Bârgăoanu, co-director curs și decanul Facultății de Comunicare și Relații Publice (SNSPA), domnul Constantin Spînu, Ministerul Apărării Naționale, domnul Kieran Doyle, co-director curs și reprezentant Institutul Edward M. Kennedy pentru Intervenție în Conflicte (Universitatea Națională Maynooth din Irlanda).

 

 

În vederea construirii și formării abilităților strategice de comunicare, a integrării și relaționării între participanți, au fost planificate exerciții tip syndicate, unde cursanții au avut ca temă exemplificarea unei situații practice, în care au fost prezentate sarcinile echipei și modalitatea de abordare, conform obiectivelor cursului.

Activitatea cursului s-a încheiat în data de 25 septembrie 2021, prin ceremonia de acordare a certificatelor de absolvire, cursanții având onoarea ca certificatele să le fie înmânate de către domnul Dirk Dubois, directorul Colegiului European de Securitate şi Apărare.

 

 

Cursul ”Strategic Communication in the Context of Security and Defence” este organizat pentru a treia oară de Colegiul Național de Afaceri Interne (CNAI), sub egida ESDC și împreună cu partenerii naționali și internaționali, fiind inițiatorul la nivelul UE al acestui program de pregătire, în anul 2019. Edițiile cursului desfășurate în anul 2019 și 2020 au avut rezultate deosebite, motiv pentru care CNAI a primit aprecieri și felicitări din partea conducerii ESDC, a partenerilor instituționali implicați, dar și a experților sau participanților.

Comments are closed.
Facebook Pagelike Widget
Urmărește-ne pe Twitter