Studentele Dominique Ogreanu și Vlada Sanduleac, Ambasadoare CIVICA din partea SNSPA

Studentele Dominique Ogreanu și Vlada Sanduleac vor reprezenta Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) în cadrul CIVICA, Universitatea Europeană de Științe Sociale.

 

Cele două ambasadoare CIVICA vor înlesni comunicarea studenților din SNSPA cu Universitatea Europeană de Științe Sociale și vor avea următoarele responsabilități:

 

  • Vor deveni membre ale rețelei de Ambasadori CIVICA, unde vor reprezenta SNSPA;
  • Vor fi un punct de contact pentru studenții interesați de proiectul CIVICA;
  • Vor promova proiectul CIVICA în cadrul comunității de studenți;
  • Vor participa la promovarea evenimentelor și programelor SNSPA;
  • Vor deveni membre ale rețelei de Ambasadori CIVICA.

 

Dominique Ogreanu urmează studiile de licență în cadrul Facultății de Științe Politice din cadrul SNSPA, specializându-se în relații internaționale. Este pasionată de studiul mișcărilor sociale și de explorarea relațiilor de cooperare dintre Uniunea Europeană și țările balcanice. În prezent, Dominique studiază și jurnalismul, fiind în același timp implicată în proiecte de cercetare privind hărțuirea sexuală în școli în cadrul mai multor organizații feministe naționale. Dominique coordonează Consiliul Tinerilor și Copiilor din cadrul Federaţiei Organizaţiilor Neguvernamentale “Pentru Copil” (FONPC), un grup vibrant de peste 30 de adolescenți care se implică activ pentru a încuraja participarea tinerilor la elaborarea si monitorizarea politicilor publice care privesc copiii, la dialogul cu autoritățile publice si influențarea deciziilor ce vizează drepturile copilului, ale persoanelor vulnerabile sau cu risc de marginalizare/excluziune, cu scopul de a responsabiliza autoritățile, instituțiile si factorii de decizie si de a contribui la o cultura democratica la nivel local/național. Dominique face parte și din Programul beeEffect, creat de Fondul European pentru Balcani.

 

Vlada Sanduleac a absolvit programul de licență Relații Internaționale și Studii Europene la SNSPA, iar în prezent urmează masteratul Analiza și Soluționarea Conflictelor din cadrul Departamentului de Relații Internaționale și Integrare Europeană. Vlada este absolventă a programului FLEX (Future Leaders Exchange) finanțat de Departamentul de Stat al SUA, dar și alumna la GMF Leadership Lab Fellowship. A participat la multe programe interculturale și internaționale, printre care Erasmus+, Young European Ambassadors Network, Model European Union Strasbourg, Iacocca Global Village. Experiența și abilitățile dobândite de Vlada în domeniul implicării civice, comunicare, youth empowerment, networking și leadership sunt aplicate în activitatea ei academică, profesională și extra-curriculară. Printre interesele sale se numără comunicarea strategică, parteneriatul estic, conflictele înghețate și procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Comments are closed.
Facebook Pagelike Widget