“Václav Havel European Dialogues”, ediția a II-a – Concurs de eseuri adresat studenților SNSPA

“Václav Havel European Dialogues” este o conferință internațională, un forum de discuții dedicat studenților din principalele orașe din România, care își propune să deschidă, cu ocazia sărbătoririi Zilei Europei, o discuție pe teme care determină direcția Europei de astăzi și a Europei în care ne dorim să trăim în viitor.

Evenimentul este organizat luni, 8 mai 2023, la București, de Centrul Ceh.

 

Continuare a conceptului lansat anul trecut, proiectul are ca scop crearea unei platforme de dialog privind problemele Europei contemporane, dar și de viitor. Tema de anul acesta este dezinformarea, ce va fi abordată atât din perspectivă națională, dar și internațională. În prima parte a zilei vor fi prezentate contribuțiile experților invitați, urmând ca în a doua parte a zilei să fie promovată vocea tinerilor români cu privire la probleme actuale ale Europei.

 

Studenții, masteranzii și doctoranzii SNSPA care doresc să participe la acest forum trebuie să trimită o lucrare scrisă sau o prezentare în format PowerPoint, la adresa: intern-ccbucharest@czech.cz, până la data de 10 aprilie, ora 12 PM. De asemenea, participanții sunt invitați să pregătească prezentări de maximum 15 minute pentru a-și pune în valoare opiniile și argumentele vizând dezinformarea.

Lucrările/prezentările pot fi formulate în limba română sau limba engleză, întrucât prezentările din a doua parte a zilei vor fi ținute alternativ în ambele limbi, iar prima parte a zilei în engleză.

Alături de studenții selectați din SNSPA vor participa și studenți din diferite centre universitare din România, precum Cluj, Brașov, Iași, Constanța, Timișoara sau Sibiu, organizatorii dorind ca evenimentul să reprezinte un bun prilej de relaționare și dialog între mediile universitare partenere.

 

Pentru mai multe informații legate de eveniment, prezentări și citatele propuse drept surse de inspirație, vă invităm să accesați invitația Directorului Centrului Ceh, aici.

Comments are closed.
Facebook Pagelike Widget