Management

Facultatea de Management

Facultatea de Management, cea mai tânără structură din cadrul SNSPA, își asumă rolul de a pregăti tinerii care își doresc o carieră în structurile de conducere ale organizațiilor, în practica și consultanța de afaceri și management.
Experiența pe care profesorii o aduc cu ei în sala de curs nu este doar aceea a unor excelenți dascăli, ci și a unor profesioniști care au contact permanent cu mediul de afaceri, în calitate de practicieni sau traineri. Cunoștințele și abilitățile necesare pentru dezvoltarea profesională rapidă a absolvenților facultății sunt asigurate nu numai în contextul cursurilor și al stagiilor de practică oficiale, ci și în cadrul unor proiecte studențești dinamice, inedite pentru spațiul universitar din România. Activitatea academică și proiectele de amploare ale facultății și ale studenților acesteia sunt susținute de mediul de afaceri, prin parteneriatele realizate de facultate.

În următorii ani, Facultatea de Management va influenţa, fără îndoială, mediul de afaceri românesc.

Tinerii care vor absolvi această facultate vor deţine o bază solidă de informaţii referitoare la domenii variate care interferează cu sfera managementului. Mai mult decât atât la finalizarea celor trei ani de studii universitare, absolvenţii Facultăţii de Management vor fi deja iniţiaţi în practica managerială propriu-zisă.

Dezvoltăm competențe și abilități, formăm profesioniști. Ne asumăm rolul de a pregăti în conformitate cu cerințele de pe piața forței de muncă și a mediului de business românesc, tinerii care îşi doresc o carieră în structurile de conducere ale organizaţiilor sau doresc să devină antreprenori de succes.

Eforturile noastre se concentrează atât spre pregătirea unor teoreticieni străluciţi, cât și a unor practicieni competenţi. Tocmai aceste competenţe vor face diferenţa pe piaţa forţei de muncă.

Conf. univ. dr. Florina Pînzaru

Decanul Facultății de Management

Oferta educațională:

  • Bănci;
  • Companii multinaţionale;
  • Agenţii guvernamentale;
  • Organisme financiare publice, centrale şi locale;
  • Societăţi de asigurări şi reasigurări naţionale şi internaţionale;
  • Reprezentanţe comerciale ale firmelor în/din străinătate;
  • Agenţii specializate de cercetare a pieţelor internaţionale;
  • Societăţi de servicii de investiţii financiare;

Absolvenţii Facultăţii de Management sunt pregătiţi pentru a deveni:

  • Manageri (manager strategic, manager financiar, manager achiziţii, manager de inovare, manager operational, manager de zonă, al sistemelor de management al calităţii etc);
  • Consultanţi în management;
  • Brand manageri;
  • Consilieri economici;
  • Traineri;
Like Us On Facebook
Facebook Pagelike Widget
Twitter