Barometrul Industriei din România: Rezultatele lunii octombrie 2018

În octombrie, cererea a scăzut, iar creşterea s-a plafonat la nivelul lunii septembrie.

 

ACCENTE

  • Între aprilie şi august creşterea în industrie a slăbit continuu ajungând aproape de zero. Activitatea s-a înviorat în septembrie, dar în luna octombrie avansul s-a oprit.
  • Cauza principală a creşterii instabile este cererea volatilă, iar stagnarea din luna octombrie s-a produs în urma scăderii abrupte a comenzilor noi.
  • Totuşi, motorul exporturilor a rămas „turat” şi a continuat să crească în raport cu luna precedentă.
  • Pe lângă cererea volatilă, al doilea risc de importanţă majoră pentru industrie este creşterea costurilor de producţie pentru că afectează venitul, lichidităţile şi investiţiile firmelor.

Începând din 2014, în fiecare lună, IRSOP şi SNSPA  întreabă un eşantion de manageri dacă în firma lor producţia, comenzile, stocurile, angajările şi alţi parametrii au crescut sau au scăzut faţă de luna precedentă. Un index bazat pe raportul net dintre răspunsuri semnalează expansiune dacă trece de 50 de puncte şi contracţie dacă scade sub 50.

PRODUCŢIA

  • Volumul producţiei a rămas în luna octombrie la nivelul de 57 de puncte înregistrat în septembrie. Revenirea după scăderea din vară pare destul de lentă. Pe primele 10 luni ale anului, media activităţii de producţie a fost de 56,5 puncte, faţă de 56,1 în perioada similară a anului trecut.
  • Stocurile au scăzut de la 49 în septembrie la 46 în octombrie, pe fondul creşterii slabe.
  • Comenzile neexecutate s-au contractat de la 49 în septembrie la 42 în octombrie. Scăderea comenzilor neexecutate semnalează un exces de capacitate în raport cu cererea. Dacă persistă, excesul de capacitate poate duce la scăderea preţurilor.

CEREREA

  • Comenzile noi au coborât brusc de la 59 la 56. Cererea rămâne volatilă. În primele 10 luni ale anului, indexul a fluctuat între 45 şi 63 de puncte, în jurul unei medii multilunare de 55 de puncte.
  • Comenzile pentru export au urcat de la 54 în septembrie la 57 în octombrie, iar indexul se află acum peste media din primele nouă luni ale anului.
  • Importurile de materii prime reacţionează extrem de sensibil la schimbările din zona comenzilor noi. În octombrie, indexul a scăzut la 59 de puncte faţă de 62 în septembrie.

FORŢA DE MUNCĂ

  • Numărul de angajaţi rămâne un factor instabil din cauza condiţiilor tensionate de pe piaţa muncii, a politicilor salariale şi a cererii volatile. În octombrie, indexul a coborât de la 50 la 48, în zona de contracţie. De altfel, în ultimele 5 luni media indexului a fost 47 de puncte, semnalând înclinaţia managerilor spre ajustarea descendentă a forţei de muncă.

COSTURI ŞI VENITURI

  • Costurile de producţie au urcat la 72 de puncte, faţă de 70 în septembrie, atingând valoarea cea mai mare din ultimele 8 luni. Totodată indexul a depăşit cu aproape 13% media istorică de 63 de puncte din ultimii 4 ani.
  • Preţurile încasate de firme pentru produsele lor au rămas constante. Indexul din octombrie a avut fix 60 de puncte ca în septembrie. Deocamdată preţurile practicate de firme se menţin pe o traiectorie de creştere uşoară. Creşterea apare necesară în condiţiile costurilor mari de producţie şi a necesităţii conservării profitului şi a lichidităţilor. Pe de altă parte, faptul că firmele nu impun preţuri mai mari arată că actuala conjunctură nu e foarte bună.

AŞTEPTĂRILE

  • Indexul global de optimism al managerilor şi-a pierdut elanul de luna trecută. Urcase cu patru puncte de la 56 la 60 între august şi septembrie, dar în octombrie nu a mai crescut decât cu un punct, ajungând la 61.
    Valoarea indexului rezultă din agregarea aşteptărilor distincte ale managerilor privind cererea, producţia şi încasările viitoare.
  • Încrederea managerilor în ce va fi peste 6 luni se bazează în special pe aşteptări pozitive legate de export şi de mărirea portofoliului de comenzi care aşteaptă să fie executate. Încrederea în export a crescut de la 62 la 66, iar încrederea în surplusul de comenzi a urcat de la 32 la 41.
  • Temerile sunt alimentate îndeosebi de anticiparea creşterii costurilor de producţie şi a importurilor de materii prime. Tendinţa de anticipare a unor costuri mai mari a crescut de la 63 în septembrie la 73 în octombrie, iar aşteptările privind intensificarea importurilor de materii prime, probabil mai scumpe, au urcat de la 58 la 61.

Barometrul Industriei din România, rezultatele lunii octombrie 2018

Detalii tehnice

  • Barometru lunar cu situaţia la zi din industrie.
  • Prezintă activitatea din industrie în luna octombrie 2018.
  • Apare în circa 20 de zile de la încheierea lunii analizate.
  • Realizat de IRSOP & SNSPA Facultatea de Management pe un eşantion de 300 de firme industriale, reprezentativ la nivelul celor 15.200 de firme industriale cu peste 9 angajaţi din România, care generează aproximativ 95% din totalul cifrei de afaceri din industrie.
  • Datele culese prin interviuri directe cu managerii firmelor în intervalul 15-19 noiembrie 2018.
  • Rezultatele pot fi vizionate pe site-ul SNSPA (http://facultateademanagement.ro/barometrul-industriei ; http://www.snspa.ro/info-snspa/comunicate-de-presa)

 

Coordonatorii Barometrului:

Dr. Petre Datculescu, Director General

IRSOP Market Research & Consulting SRL

Tel.: 021 315 66 41; e-mail: office@irsop.ro

 

Conf. Univ. Dr. Florina Pînzaru, Decan

Facultatea de Management

Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative

 

Conf. Univ. Dr. Lucian Anghel

Facultatea de Management

Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative

 

Următoarea apariţie: decembrie 2018 cu situaţia din noiembrie 2018.

 

 

 

Comments are closed.
Facebook Pagelike Widget