SIPOCA 609

Antet sipoca 609

Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul Situații de Urgență (beneficiar) și Federația Română de Fotbal (partener), implementează proiectul POCA

 

“Consolidarea capacității autorităților administrației publice centrale de a optimiza procese de gestionare a organizării și desfășurării în România a evenimentelor sportive majore-cod SMIS 127961-cod SIPOCA 609”

 

Surse de finanţare: Fondul Social European (FSE) prin Programul Operațional Capacitate Administrativă (POCA), axa prioritară 1: Administrație publică și sistem judiciar eficiente.

Scopul proiectului: Obiectivul general al proiectului constă în consolidarea capacității MAI prin dezvoltarea de instrumente de coordonare, eficientizare și creștere a calității serviciului de ordine și siguranță publică, precum si a gestionării intervențiilor în situațiile de urgență și prim-ajutor calificat în organizarea și desfășurarea evenimentelor sportive majore în România.

Obiective specifice:
OS1. Eficientizarea activității în cadrul MAI și aplicarea sistemului bazat pe dovezi prin:
– Elaborarea unui document strategic privind gestionarea evenimentelor sportive majore desfășurate în România;
– Elaborarea unui Plan de acțiuni pentru organizarea și desfășurarea în România a evenimentului sportiv UEFA EURO 2020;
– Elaborarea unui plan de măsuri privind pregătirea continuă a actorilor cheie implicați în gestionarea evenimentelor sportive majore organizate în România;
OS.2. Simplificarea și sistematizarea fondului activ al legislației din domeniul ordinii și siguranței publice și a intervențiilor în situații de urgență și prim ajutor prin elaborarea unei propuneri de revizuire a Cadrului legislativ si a unui ghid de proceduri pentru furnizarea serviciilor.
OS.3. Îmbunătățirea nivelului de cunoștințe și abilități ale personalului din cadrul MAI și a structurilor aflate în subordonare/coordonare, asimilarea de bune practice din contextul internațional al organizării de evenimente sportive majore.

Rezultate așteptate:
RP1: Document strategic privind gestionarea evenimentelor sportive majore desfășurate în România, în scopul eficientizării managementului integrat al ordinii și siguranței publice, a intervențiilor în situații de urgență și prim ajutor calificat la aceste evenimente, elaborat și supus aprobării. Totodată, prin acest rezultat se urmărește creșterea calității intervențiilor de ordine și siguranță publică, precum și a celor în situații de urgență și prim ajutor calificat.
RP2: Plan de acțiuni pentru organizarea și desfășurarea în România a evenimentului sportiv UEFA EURO 2020 elaborat și aprobat. Accentul va fi pe stabilirea rolurilor și responsabilităților ce revin actorilor implicați în asigurarea ordinii și siguranței publice, a intervențiilor în situații de urgență și prim-ajutor calificat, în corespondența cu documentul strategic realizat la RP1.
RP3: Plan de măsuri privind pregătirea continuă a actorilor cheie implicați în gestionarea evenimentelor sportive majore organizate în România, elaborat și aprobat.
RP4: Propunere de revizuire a Cadrului legislativ cu privire la organizarea și asigurarea ordinii și siguranței publice, a intervențiilor în situații de urgență și prim ajutor calificat în cazul evenimentelor sportive majore organizate în Romania. La elaborarea și definitivarea proiectelor de acte normative se vor avea în vedere specificul evenimentelor sportive majore prezentat mai sus, competențele legale ale instituțiilor implicate, posibilitățile logistice, cooperarea internațională, reglementarile internaționale etc.
RP5: Ghid de proceduri pentru furnizarea serviciilor de ordine și siguranță publică și pentru intervențiile în situații de urgență și prim ajutor calificat, în organizarea și desfășurarea evenimentelor majore în România .
RP6 Cunostințe si abilitați ale personalului din cadrul MAI îmbunatățite pentru susținerea acțiunilor din cadrul proiectului.

Durata: iulie 2019-decembrie 2023

Valoarea: 23.739.319,00 lei, din care: 21.548.410,87 lei finanțare nerambursabilă (98%) și 2.190.908,13 lei cofinanțare (2%).

Finanțarea proiectului s-a aprobat prin Contractul de finanțare în cadrul POCA nr. 392 din 16.07.2019.

 

Consultare publică asupra propunerii de revizuire a cadrului legislativ cu privire la organizarea și asigurarea ordinii și siguranței publice, a intervențiilor în situații de urgență și prim ajutor calificat în cazul evenimentelor sportive majore organizate în România elaborate în cadrul proiectului „Consolidarea capacității autorităților administrației publice centrale de a optimiza procese de gestionare a organizării și desfășurării în România a evenimentelor sportive majore”

Invitație participare la procedura de achiziție publică de servicii pentru organizarea de evenimente din cadrul proiectului SIPOCA 609 (27 februarie 2020)
Documentație de atribuire 
Formulare
Model acord cadru

Facebook Pagelike Widget