Joi, 5 noiembrie 2020, SNSPA marchează 25 de ani de la asasinarea fostului premier Yitzhak Rabin, printr-un eveniment organizat de Centrul de Studii Israeliene “Theodor Herzl”.
Conferința, desfășurată online, va fi susținută de profesorul Itamar Rabinovich, o personalitate proeminentă a vieții publice și academice din Israel. Fost ambasador, fost colaborator al lui Yitzhak Rabin, rector și președinte al uneia dintre cele mai importante universități din Israel, Itamar Rabinovich este președintele fondator al Institutului Israel din Washington, iar în anul 2017 a devenit Doctor Honoris Causa al SNSPA.
La deschiderea evenimentului vor participa E.S. David Saranga, Ambasadorul Israelului în România, și prof. univ. dr. Remus Pricopie, rectorul SNSPA.
Detalii privind modalitatea de acces online la eveniment, aici.