SNSPA, prin Facultatea de Științe Politice, a devenit prima universitate din România parteneră a The Conference on Jewish Material Claims Against Germany (Claims Conference).
Aceasta este prima sesiune de internship-uri, derulată în cadrul parteneriatului dintre Facultatea de Comunicare și Relații Publice (SNSPA) și McCann Worldgroup.
În acest an, la ACADEMOS au participat cercetători din Bulgaria, Italia, Israel, Portugalia, România, Republica Cehă, Slovacia și Ucraina, lucrările prezentate fiind publicate în revistele academice Civil Szemle și Perspective Politice.
Președintele Senatului SNSPA, prof. univ. dr. Iordan Gh. Bărbulescu, a participat, în perioada 6-8 iulie 2023, la cel de-al V-lea Summit academic America Latină și Caraibe – Uniunea Europeană.
Ceremonia de absolvire a cursurilor de media, comunicare, marketing de la Liceul Laude-Reut s-a desfășurat, ca de obicei, la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), în virtutea parteneriatului pe care Complexul Educațional Laude-Reut îl are, în ultimii 11 ani, cu Facultatea de Comunicare și Relații Publice (SNSPA).
SNSPA Info Plus, newsletterul adresat cadrelor didactice și personalului administrativ al Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), a ajuns la ediția cu numărul 400.
Ediția din acest an, organizată la sediul SNSPA, în perioada 23-24 martie 2023, va reuni experți în comunicare, jurnalism, relații internaționale și politici publice.
În perioada 16-17 martie 2023, Centrul de Studii Israeliene „Theodor Herzl” (SNSPA) a organizat workshop-ul "Studiile israeliene în spațiul academic românesc. Tematică și concepte metodologice".
Discuțiile purtate au vizat, în principal, modalitățile de dezvoltare a colaborării între SNSPA și Institutul UNESCO pentru învățarea pe tot parcursul vieții.
Volumul aniversar al Centrului de Studii Israeliene "Theodor Herzl" - Challenges of Modern Israel, editat de Liviu Rotman, Eugenia Mihalcea și Daniel Gheorghe, a fost lansat vineri, 3 februarie, la Institutul Diplomatic Român.