Cea de-a zecea ediție a conferinței internaționale STRATEGICA

În perioada 20-21 octombrie 2022, Facultatea de Management (SNSPA), alături de Banca Națională a României și Societatea Academică de Management din România, organizează, la București, cea de-a zecea ediție a conferinței internaționale STRATEGICA. Participanții pot lua parte la lucrările conferinței online sau fizic.

 

Ediția din acest an este dedicată dezvoltării durabile și creșterii strategice. Invităm membrele și membrii comunității academice să trimită lucrări originale pe teme din următoarele arii, fără a se limita însă la acestea:

  • leadership pentru o lume sustenabilă, incluzând studiul transformărilor la nivel organizațional și național care sprijină dezvoltarea durabilă, cultura orientată către sustenabilitate, politici și inițiative legislative pentru protejarea mediului, acțiuni pe care le pot face liderii pentru susținerea dezvoltării durabile;
  • management, organizații și oameni, în cadrul căreia discutăm despre modele de afaceri sustenabile, managementul inovării pentru sustenabilitate, producția și consumul sustenabile, viitorul muncii, comunicarea pentru sustenabilitate;
  • economie și finanțe, secțiune care va privi teme precum dinamicile economiei post-covid, finanțele sustenabile, ESG și strategiile corporate, provocările fintech, riscul investițional în infrastructura sustenabilă;
  • economia cunoașterii, cuprinzând, printre altele, studiul capitalului intelectual, al transformărilor digitale pentru un viitor sustenabil, managementul cunoștințelor pentru sustenabilitate și pregătirea pentru Metaverse.

 

Sunt binevenite lucrările care prezintă rezultate ale unor demersuri de cercetare din sfera științelor economice și lucrările care propun abordări interdisciplinare.

 

Lucrările pot fi trimise pe adresa strategica@facultateademanagement.ro, până la data de 5 septembrie 2022, inclusiv.

 

Detalii despre evenimentele asociate ediției vor fi disponibile în curând.

 

Pentru detalii vă invităm să vizitați website-ul conferinței.

 

Comments are closed.
Facebook Pagelike Widget