Conferinţa “Work in Progress/Cercetări în lucru”. Ediţia a IV-a

În perioada 23-24 martie 2024, Departamentul de Relații Internaționale şi Integrare Europeană (SNSPA) organizează conferința “Work in Progress/Cercetări în lucru”. La eveniment vor participa cadre didactice din cadrul SNSPA, Universitatea “Babeş-Bolyai”, Universitatea “Danubius” din Galați, Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, cercetători din cadrul Institutului Diplomatic Român.

Evenimentul este co-organizat în parteneriat cu Grupul de Studii Avansate în Relaţii Internaţionale (GSARI), care reuneşte mai mulţi membri ai comunităţii epistemice din România.

 

Conferinţa are rolul de a oferi feed-back pentru lucrările academice ale studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor, prezentările fiind supuse analizei unor cadre didactice şi cercetători din spaţiul academic românesc.

Pentru participare sunt acceptate prezentări redactate în limba română sau în limba engleză. Nu este necesară trimiterea unor lucrări finalizate, dar este recomandată realizarea unor prezentări Power Point.

Pentru înscrieri, vă rugăm să trimiteţi un e-mail în care vă anunţaţi interesul de a participa la adresa de email radu.cucuta@dri.snspa.ro, până la data de 18 martie 2024.

 

Evenimentul se va desfășura la sediul SNSPA (Bd. Expoziției 30A), Etajul 8, Sala 804.

Comments are closed.
Facebook Pagelike Widget