Cursuri-eveniment deschise studenților SNSPA, organizate de masteratul “Politică și economie europeană”

Echipa masteratului “Politică și economie europeană”, din cadrul Departamentului de Relații Internaționale și Integrare Europeană (SNSPA) invită studenții și cadrele didactice SNSPA să participe online la o serie de cursuri-eveniment, la care sunt invitați experți în diplomația economică europenă contemporană.

Prima întâlnire online se va desfășura joi, 29 octombrie 2020, ora 17:30, iar invitatul special al evenimentului este Cristina Turnagiu Dragna, Vice-Președintele Asociației de Protocol și Ceremonial din România.

“În cadrul programelor de masterat ne preocupă aplicabilitatea practică a cunoștințelor – până la urmă, căutăm să adăugăm competențelor existente abilități noi, utile formării profesionale continue. De aceea, accesul studenților la ceea ce au de spus specialiștii este esențial. Masteratul Politică și Economie Europeană organizează seria de cursuri-eveniment, în cadrul cărora studenții pot învăța din dialogul cu experții. Seria de evenimente se va deschide cu o discuție despre etichetă și protocol în diplomația economică, un subiect cu valențe noi astăzi, când căutăm să ne adaptăm cât mai bine, cât mai profesional la noile realități ale online-ului”, a susținut lect. univ. dr. Antonia Colibășanu, coordonatorul programului de masterat Politică și economie europeană.

 

Vă invităm să participați la această întâlnire online, completând acest formular. După confirmarea participării veți primi link-ul Webex prin care veți putea participa.

Comments are closed.
Facebook Pagelike Widget