Declaraţia rectorului SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie, privind decizia unilaterală a ministrului educaţiei de a menţine alocarea cifrelor de şcolarizare anunţate acum două săptămâni

“Din conferința de presă de ieri am înțeles că ministrul Valentin POPA nu este dispus să revină asupra deciziei privind cifrele de școlarizare alocate universităţilor. Argumentul că după admiterea din septembrie vor avea loc realocări de cifre este neserios pentru simplul motiv că un candidat dorește să știe pe ce locuri candidează înainte de examenul de admitere și nu după.

Tot ieri am aflat că ministrul POPA continuă războiul cu cele cinci universități, dar cu precădere cu Universitatea din București, pe care în mod nejustificat o acuză – folosind iar date incerte și raționamente neclare – de lipsă de performanță managerială.

Cred că am ajuns în această situație ca urmare a faptului că ministrul Valentin POPA nu are experiență în gestionarea politicilor publice și nu înțelege rolul său în asigurarea echilibrului sistemului național de educație. Din păcate, această lipsă de experiență este dublată de o încăpățânare care nu are ce căuta aici atunci când vorbim de interesul public. Să recunoști că ai greșit nu este o rușine. Eu aş spune că este chiar o dovadă a responsabilității publice și maturității politice, atribute pe care domnul ministru POPA nu le are.

În fața acestei situații inacceptabile este nevoie de o acțiune fermă și coerentă a tuturor celor care respectă învățământul românesc și tradiția acestuia. Mă voi adresa colegilor rectori din Consorțiul Universitaria cu rugămintea de a acționa împreună pentru a soluționa această situație. De asemenea, în lipsa unui răspuns din partea Ministerului / Guvernului, trebuie să ne alăturăm demersului Universității din Bucureşti de a ataca în instanță această decizie irațională a ministrului POPA.”, prof. univ. dr. Remus Pricopie, rectorul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA).

Comments are closed.
Facebook Pagelike Widget