Filmul documentar “Amar”, regizat de lect. univ. dr. Diana Gavra, cadru didactic la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice (SNSPA) și director al Centrului de Consiliere şi Orientare Profesională (SNSPA), va putea fi urmărit în cinematografe din 8 martie.
Avanpremiera filmului, care va avea loc pe 1 martie 2024, de la ora 20:00, la Cinema Muzeul Ţăranului, va fi urmată de un dialog între scriitorul Vasile Ernu şi Diana Gavra.
Premiera de gală de la Cineplexx Băneasa va avea loc pe 8 martie, la ora 19:30.
Filmul a fost prezentat în 2023 la Festivalul Internațional de Film Documentar Astra Film Sibiu, unde a fost distins cu Premiul pentru perspective noi.
Publicul va cunoaşte poveştile unor oameni care provin din medii defavorizate, care au avut adicţii, care au crescut pe străzi sau oameni care au ajuns să cunoască pe propria piele sisteme, legislaţii şi condiţii de detenţie din diferite penitenciare ale Europei. Unii sunt incurabili, alţii au ajuns să fie integraţi de sistemele sociale din alte ţări, au învăţat să scrie şi să citească, au o viaţă socială, au o locuinţă şi îşi ocupă timpul constructiv.