Luiza-Cristiana Ghiță-Cernica

  • Anul absolvirii: 2016
  • Am absolvit: Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice
  • Studii universitare de: masterat
  • Programul de studii absolvit (studii de licență/masterat/doctorat): Social Media și Marketing Online

 

 

Ce te-a făcut să alegi SNSPA?

A fost singurul master cu această specializare. În plus, am fost mulțumită de cursurile de licență de aici, motiv pentru am optat să continui tot aici.

 

Enumeră câteva cursuri specifice din programul universitar care ți-au plăcut cel mai mult și care te-au ajutat în carieră: Nu-mi aduc aminte titlurile cursurilor, dar țin minte că era o bucurie să ies de la birou și să am discuții smart  despre un domeniu care imi place foarte mult. Aveam senzația că mi se deschide mintea.

 

Enumeră profesori care te-au influențat în mod deosebit și care au jucat un rol semnificativ în dezvoltarea dvs. profesională: Raluca Ciochină, Diana Cismaru, Andreea Răceanu

 

Care a fost primul loc de muncă relevant pe care l-ai obținut după absolvire și cum te-a ajutat experiența acumulată la universitate în această tranziție?

Lucram deja în agenție când eram la master. M-a ajutat mult partea de networking și abordarea fresh a informațiilor teoretice.

 

Cu ce te ocupi în prezent și care sunt principalele responsabilități ale postului tău?

Senior Social Media Manager la agenția Oxygen. Principalele activități sunt coordonarea echipei, overview pe strategie, content, proiecte proactive, gestionarea relației cu clienții

 

Care sunt unele dintre cele mai valoroase învățăminte pe care le-ai obținut de-a lungul carierei?

Într-o industrie creativă, poți să te lași dus de val, de proiecte și cel mai important este să-ți menții echilibrul și să te prioritizezi. Rămâi curios. Pune întrebările pe care nimeni nu are curajul să le adreseze.

 

Cum te-a ajutat facultatea să te pregătești pentru profesia actuală?

Gândirea analitică am dobândit-o la facultate. M-a ajutat să pun bazele gândirii strategice.

 

Care sunt cele mai mari realizări pe care le-ai avut în carieră până acum?

Mă bucur să împărtășesc din experienta mea juniorilor pe care îi coordonez, dar și studenților de la facultate, de fiecare dată când am posibilitatea de a mă întoarce de partea cealaltă a catedrei. Mă bucură fiecare proiect pe care l-am lansat de-a lungul carierei și a livrat peste așteptări. Mă motivează feedback-ul pozitiv al clienților mulțumiți de relația dezvoltată cu agenția.

 

Cum te implici în comunitatea din care faci parte sau în industria în care activezi?

Am acceptat cu drag majoritatea invitatiilor in care am putut sa impartasesc experienta mea (evenimente marcomm, evenimente studentesti).

 

Ai efectuat stagii de practică în domeniul tău de studiu în timpul vieții de student? Cum te-au ajutat aceste experiențe în dezvoltarea carierei?

Am efectuat stagii de practică, au ajutat ca experiență de adăugat la CV, dar fără suportul unui manager implicat și o perioada atât de scurta nu te ajută foarte mult.

 

Care au fost cele mai importante lecții învățate în timpul vieții de student la SNSPA?

Am învățat să lucrez mai bine în echipă și am dezvoltat și abilități de public speaking care m-au ajutat mult în viața de agenție.

 

Care sunt competențele cheie pe care crezi că ți le-ai dezvoltat în cadrul SNSPA?

Exprimare clară și concisă, competențe de prezentare, competențe de adaptare

 

Caracterizează SNSPA în 3 cuvinte: Liber arbitru, dezvoltare, creativitate

 

Dacă ai putea da un sfat unui student actual în legătură cu valorificarea la maximum a experienței universitare pentru a-și dezvolta cariera, care ar fi acela?

Valorifică fiecare oportunitate pe care o identifici pentru dezvoltarea ta, atât la facultate, cât și pe lângă 🙂

 

 

 

Comments are closed.
Facebook Pagelike Widget