O nouă Alianță academică București – Chișinău (Aa.B-C): SNSPA, Universitatea de Stat din Moldova și Academia de Administrație Publică din Chișinău

Vineri, 30 iulie 2021, reprezentanți ai conducerii Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), Universității de Stat din Moldova (USM) și Academiei de Administrație Publică din Chișinău au participat la prima întâlnire care a avut ca scop consolidarea cooperării între cele trei instituții de învățământ superior de prestigiu din România și Republica Moldova, pentru atingerea unor obiective noi și orizonturi ambițioase, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung.

Subiectele abordate în cadrul primului dialog, desfășurat online, între cele trei universități, au vizat perspectivele colaborării în vederea constituirii unei noi Alianțe academice București – Chișinău (Aa.B-C), care are ca obiectiv principal dezvoltarea capacității administrative și a resurselor umane, în vederea implementării de proiecte strategice, de cercetare și formare, cu finanțare europeană.

La discuții au participat: prof. univ. dr. Iordan Gh. Bărbulescu, Președintele Senatului SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie, rectorul SNSPA, conf. univ. dr. Igor Șarov, rectorul Universității de Stat din Moldova, prof. univ. dr. hab. Oleg Balan, rectorul Academiei de Administrație Publică din Chișinău, alături de prorectori, decani și cadre didactice din cele trei universități.

 

 

„Poziția de lider a USM pe piața educațională din Republica Moldova ne obligă la atingerea unor noi performanțe, cuantificabile în competențele și abilitățile practice ale studenților și absolvenților noștri. În acest sens, colaborarea cu Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), cu o experiență bogată în pregătirea cadrelor din domeniul politicilor publice și a gestionării administrative din România este foarte importantă. Alianță academică Chișinău-București între Universitatea de Stat din Moldova, Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București și Academia de Administrație Publică din Chișinău ne face încrezători în constituirea unor echipe mixte competente capabile să inițieze și să deruleze un șir de proiecte vitale pentru societatea românească din stânga Prutului: obținerea finanțărilor necesare pregătirii specialiștilor pentru a acoperi deficitul de cadre în administrația centrală și cea locală, elaborarea politicilor publice la standardele de calitate ale UE etc.”, a declarat rectorul Universității de Stat din Moldova, conf. univ. dr. Igor Șarov.

„În condițiile internaționalizării învățământului și sporirii mobilității cunoștințelor, integrarea plenară în circuitul internațional este o prioritate de dezvoltare a fiecărei instituții superioare de învățământ, iar acțiunile de perspectivă trebuie axate pe valorificarea parteneriatelor inter-universitare, participarea în consorții, dezvoltarea programelor de mobilitate academică, inițierea unor programe de studii comune, realizarea proiectelor de cercetare comune etc.
Aceste obiective ni le-am trasat, trecând la o etapă nouă de dezvoltare a relațiilor de parteneriat pe care Academia de Administrare Publică le are atât cu Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București, cât și cu colegii noștri – Universitatea de Stat din Moldova.
Salutând constituirea noii alianțe academice București-Chișinău, suntem convinși, că de comun, vom reuși să ne sporim capacitățile de a fi competitivi în noile condiții ale mediului educațional, dar și să deplasăm accentul spre acțiuni axate pe calitate.”, a menționat rectorul Academiei de Administrație Publică din Chișinău, prof. univ. dr. hab. Oleg Balan.

„Această colaborare este o continuare firească a proiectelor anterioare, demarate de SNSPA de-a lungul timpului, în parteneriat cu instituții de învățământ superior din Republica Moldova. Misiunea noii alianțe academice București – Chișinău este ‘Gândire strategică. Acțiune pragmatică’. Agenda comună, stabilită în cadrul acestei prime întâlniri, pentru perioada următoare, se aliniază perfect strategiei de dezvoltare a SNSPA, membră a alianței universitare europene CIVICA. Ne dorim ca prin această cooperare academică, între SNSPA, Universitatea de Stat din Moldova și Academia de Administrație Publică din Chișinău, să creştem capacitatea de a candida împreună cu succes la instrumente de finanţare europene şi internaţionale, astfel încât să demarăm cât mai curând proiecte comune, finanţate de Uniunea Europeană, pentru a deschide noi oportunități tinerilor cercetători din Republica Moldova.”, a susținut rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie.

 

Această alianță academică se bazează pe strânsele legături deja existente dintre instituțiile partenere și pe comunitatea de limbă, istorie, tradiții și cultură dintre România și Republica Moldova.

Comments are closed.
Facebook Pagelike Widget