Programul “Elie Wiesel” Study Tour: 15 burse pentru studenți, masteranzi și doctoranzi

Ambasada Statelor Unite în România și Ambasada Regatului Țărilor de Jos în România, alături de American Councils for International Education și cu sprijinul Ambasadei Statului Israel în România și a Institutului Național pentru Studierea Holocaustului Elie Wiesel, invită studenții, masteranzii și doctoranzii SNSPA, cu cetățenie română, cu vârsta între 20 și 27 de ani, să participe în programul “Elie Wiesel” Study Tour, care se va desfășura în perioada 18-29 august 2022.

 

Ediția din acest an va include vizite la Casa Memorială Elie Wiesel, Complexul Muzeal Auschwitz I și Birkenau, Cartierul Evreiesc Kazimierz din Cracovia și Fabrica lui Schindler, vizite în orașul Trnava din Slovacia, deplasare către Ungaria și vizite în Cartierul Evreiesc din Budapesta și Memorialul ”Pantofi de-a lungul promenadei Dunării”.

 

Organizatorii vor selecta un număr de 15 participanți, în urma evaluării aplicației. Cei interesați se pot înscrie online, până pe data de 13 iulie 2022, completând formularul disponibil aici.

 

Programul tematic Elie Wiesel Study Tour, aflat la cea de-a cincea ediție, este finanțat de către Ambasada Statelor Unite în România și Ambasada Regatului Țărilor de Jos în România și își propune să ofere studenților interesați de tematica drepturilor omului și de istoria Holocaustului, ocazia de a înțelege mai multe despre aceste subiecte și de a aprofunda cunoștințele deținute.

 

Competiția este deschisă studenților, masteranzilor și doctoranzilor care îndeplinesc cumulativ condițiile:

  • au cetățenie română;
  • au minim 20 ani și maxim 27 de ani împliniți în momentul începerii programului (18 August 2022);
  • sunt actualmente studenți, masteranzi sau doctoranzi în mediul rural sau urban, în țară sau în străinătate, la orice profil de studiu;
  • au cel puțin cunoștințe medii de limba engleză;
  • demonstrează interes față de tematica programului;
  • sunt dispuși să organizeze minim o activitate de diseminare la final (articol, interviu, conferință locală etc);

 

Mai multe informații despre proiect pot fi găsite aici.

Comments are closed.
Platformă dedicată cercetătorilor
Facebook Pagelike Widget
Urmărește-ne pe Twitter