Rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie, a participat la reuniunea anuală a președinților și rectorilor universităților care formează alianță universitară europeană CIVICA

Miercuri, 29 iunie 2022, rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), prof. univ. dr. Remus Pricopie, a participat la reuniunea anuală a președinților și rectorilor universităților care formează CIVICA – Universitatea Europeană de Științe Sociale, respectiv Sciences Po, Universitá Bocconi, Central European University, European University Institute, Hertie School of Governance, SNSPA, Stockholm School of Economics și London School of Economics and Political Science.

 

Evenimentul, organizat de London School of Economics and Political Science, marchează trei ani de la momentul în care Comisia Europeană a anunţat că această alianță universitară europeană, creată de cele opt universități de top din Franța, Germania, Ungaria, Italia, România, Suedia și Marea Britanie, a fost selectată şi va primi finanțare pentru a crea o universitate-pilot europeană.

 

Reuniunea a avut ca principale teme de discuție: analiza activităților derulate de CIVICA în ultimul an, lărgirea alianței cu cei doi noi membri, IE University (Spania) și SGH – Warsaw School of Economics (Polonia), și rezultatele obținute prin intermediul granturilor de cercetare disponibile în cadrul proiectului CIVICA Research, cofinanțat prin Orizont 2020, Programul-cadru pentru cercetare și inovare al Uniunii Europene.

 

Totodată, în cadrul acestei reuniuni, cei opt rectori și președinți au stabilit cadru strategic și agendă comună pentru perioada următoare. Direcțiile de dezvoltare ale CIVICA vizează extinderea activităților în domenii cheie precum educația și învățarea pe tot parcursul vieții, stabilirea rolului principal al CIVICA în științele sociale, consolidarea pilonul de cercetare și inovare al alianței, precum și dezvoltarea unei comunități CIVICA, diversă și incluzivă.


Amintim că Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a făcut parte din primul val de trei universități românești declarate câștigătoare de Comisia Europeană în competiția pentru crearea Universităților Europene. CIVICA, consorţiul universitar din care face parte SNSPA, a fost selectat în anul 2019 pentru a crea una dintre cele 17 universităţi europene pilot. De la înființarea sa de către opt universități europene de științe sociale de top, CIVICA a reușit să dezvolte un campus interuniversitar cu adevărat european. Procedând astfel, a pilotat inițiativa emblematică a Uniunii Europene de a îmbunătăți parteneriatele strategice în învățământul superior pentru a contribui la creșterea calității în educație și a excelenței în cercetarea europeană. Membrii CIVICA s-au bazat pe expertiza lor și pe valorile europene comune pentru a oferi studenților și profesorilor oportunități inovatoare și transnaționale în educație, cercetare și implicare civică, cu accent special pe inovarea digital.

 

Apartenența SNSPA la consorțiul educațional CIVICA creează pentru studenții români mai multe oportunități de interacțiune și colaborare cu colegi din întreaga Europă. Studenții SNSPA pot, prin CIVICA, să beneficieze de experiențe europene de predare și cercetare, să urmeze cursuri cu certificare europeană (CIVICA) și să se bucure de toate facilitățile unui campus inter-universitar european. CIVICA înseamnă astăzi peste 72.000 de studenţi și 13.000 de cadre didactice.

Comments are closed.
Platformă dedicată cercetătorilor
Facebook Pagelike Widget
Urmărește-ne pe Twitter