Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, în vizită la Institute for World Politics (SUA)

Rectorul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), prof. univ. dr. Remus Pricopie, a efectuat joi, 25 mai 2023, o vizită la Institute for World Politics (SUA), unde a discutat cu Excelența Sa, Ambasador Aldona Woś, preşedinta Institutului.

Aldona Woś deține o vastă expertiză în domeniul relațiilor internaționale. În perioada 2004-2006, Aldona Woś a fost Ambasador al Statelor Unite ale Americii în Republica Estonia. În prezent, activează în calitate de membru al Consiliului Director al Ambasadorilor Americani și al Fundaţiei Memoriale a Victimelor Comunismului din Washington DC.

În cadrul întâlnirii au fost conturate premisele unui nou acord de parteneriat, care va urmări intensificarea schimbului de experienţă didactică și de cercetare între SNSPA şi Institute for World Politics.

Reprezentanții celor două instituții au convenit să definească un cadru de colaborare, care să fie aprobat oficial şi derulat începând cu anul universitar următor. Acesta va permite organizarea de mobilități prin intermediul programului Erasmus+, studii şi publicații realizate în parteneriat, conferințe și evenimente ştiințifice pentru a crea o platformă de discuții și schimb de idei, proiecte comune ale experților din ambele instituții, utilizând resursele și expertiza în domeniile științelor politice și relațiilor internaționale, programe academice sau de formare profesională, finalizate cu diploma oferită de SNSPA și Institute for World Politics.

Oferta educațională a Institute for World Politics este similară cu cea a structurilor academice din cadrul SNSPA. Aceasta cuprinde programe de studii de masterat și doctorat, studii postuniversitare și de educație continuă, în domenii precum: diplomație, securitate națională, relații internaționale, strategii economice și leadership. Profesorii Institutului sunt cercetători, dar și practicieni, cu experiență la nivel înalt în domeniile în care le predau: ambasadori, înalți oficiali, consilieri prezidențiali și membri de rang înalt cu rol în consilierea membrilor Congresului American.

La întâlnire, rectorul SNSPA a fost însoţit de conf. univ. dr. Dan Sultănescu, cadru didactic la Facultatea de Comunicare și Relații Publice (SNSPA), fondator al Centrului pentru Promovarea Participării și Democrației din SNSPA și Fulbright Visiting Scholar, la University of South Carolina (SUA), și Oana Cosmina Mihalache, consilier în cadrul Ambasadei României în SUA și absolventă SNSPA. Din partea Institute for World Politics au participat: Dr. James Robbins, Decan, Coordonator al programelor academice din cadrul Institute for World Politics, Christine Balling, vicepreședinte al Institute for World Politics.

Comments are closed.
Facebook Pagelike Widget