Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a participat la Reuniunea plenară COSAC, eveniment care a încheiat dimensiunea parlamentară a Președinției României la Consiliul UE

Prof. univ. dr. Remus Pricopie, rectorul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), a participat la lucrările Sesiunii plenare a celei de-a LXI-a COSAC – Conferința organelor specializate în afaceri comunitare și europene, desfăşurată la Bucureşti, în perioada 23-25 iunie 2019.

Dezbaterile, organizate la Palatul Parlamentului, au abordat o serie de teme importante în contextul evoluţiilor de pe scena europeană cu impact asupra economiilor statelor membre: perspectivele relaţiilor comerciale internaţionale ale Uniunii Europene; viitorul relaţiei UE – Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în contextul Brexit-ului, spaţiul European al Educaţiei ca factor de reconfigurare şi consolidare a pieţei unice, progresul tehnologic şi impactul social al economiei bazate pe inovare.

La eveniment au participat membri ai Parlamentului European, Comisiei Europene, ai Comitetului Economic și Social European, președinți ai comisiilor pentru afaceri europene ale parlamentelor țărilor membre UE, reprezentanți ai statelor candidate și potențial candidate, miniștri și reprezentanți ai mediului academic, membri ai corpului diplomatic acreditați la București.

Participarea prof. univ. dr. Remus Pricopie la reuniunea plenară a COSAC reprezintă o confirmare a dimensiunii internaționale a SNSPA și o recunoaștere a contribuției universităţii, în calitate de Școală de guvernare, la promovarea în spațiu public național și european a unor înalte standarde morale și profesionale, precum și la identificarea unor soluții sustenabile pentru provocările cu care se confruntă societatea contemporană.

Reuniunile plenare ale COSAC se desfășoară de două ori pe an, de regulă în capitala țării care deține președinția Consiliului Uniunii Europene, oferind membrilor comisiilor parlamentare și Parlamentului European posibilitatea de a discuta chestiuni de interes curent.

Comments are closed.
Facebook Pagelike Widget