Sesiune de instruire privind conținutul, modul de utilizare și instrumentele oferite de fiecare resursă electronică de documentare la care SNSPA este abonată

Vineri, 18 februarie 2022, de la ora 12.00, Enformation organizează online, pentru comunitatea academică din SNSPA, o sesiune de instruire privind conținutul, modul de utilizare și instrumentele oferite de fiecare resursă electronică de documentare la care SNSPA este abonată. Tema training-ului online este: “Accesul electronic la literatura ştiinţifică pentru susținerea și promovarea sistemului de cercetare și educaţie din România”.

Sesiunea de instruire va cuprinde informații pentru cadrele didactice, cercetătorii și studenții SNSPA.

Înscrierea se face online pe website-ul  e-nformation.ro,  iar cu 2 ore inainte de eveniment cei inscrisi vor primi un link pentru a participa la sesiunea de training, organizată pe platforma Google Meet. Toți cei interesați, se pot înscrie folosind acest link de înregistrare.

Persoanele care participă la training au posibilitatea de a descarca Certificatul de participare la eveniment din contul personal de pe www.e-nformation.ro. În acest sens, trebuie folosită  aceeași adresă de e-mail cu care a fost configurat contul pe website-ul Enformation.

Comments are closed.
Facebook Pagelike Widget