SNSPA a participat la CONFINTEA VII, conferință UNESCO, dedicată educației adulților

În perioada 15-17 iunie 2022, reprezentanți ai guvernelor, instituțiilor academice, organizațiilor internaționale, observatori ONU, parteneri sociali, reprezentanți ai mediului de afaceri, precum și cercetători și experți din întreaga lume, s-au reunit la Marrakech, Maroc, în cadrul celei de-a șaptea ediții a conferinței internaționale privind Educația Adulților, CONFINTEA VII, organizată de UNESCO.

 

Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) a fost reprezentată la eveniment de conf. univ. dr. Corina Buzoianu, cadru didactic al Facultății de Comunicare și Relații Publice.

 

SNSPA a încheiat, cu sprijinul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, coordonată de prof. dr. Madlen Şerban, un parteneriat cu UNESCO Institute for Learning în domeniul educației continue a adulților, prin care derulează un program de evaluare a competențelor cognitive cheie ale adulților din România (literacy & numerocy), precum și a abilităților digitale și de percepție a angajabilității. Programul este dezvoltat în cadrul proiectului EduCAd – Noi instrumente pentru strategia națională privind educația continuă a adulților, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă.

 

În cadrul conferinței, au fost analizate strategiile, programele, politicile și practicile din domeniul educației adulților din toate regiunile lumii. Delegații prezenți la eveniment au propus dezvoltarea unui nou cadru de acțiune, dedicat educației adulților, care va identifica strategiile necesare pentru dezvoltarea sustenabilă.

Comments are closed.
Facebook Pagelike Widget