SNSPA, invitată să facă parte din cea mai nouă rețea globală de universități, finanțată de Open Society Foundations cu un miliard de dolari

Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), membră a consorțiului european CIVICA, a fost invitată să colaboreze cu cea mai nouă rețea globală de universități.

Anunțul a fost făcut joi, 23 ianuarie 2020, de George Soros, în cadrul reuniunii anuale a Forumului Economic Mondial de la Davos. Cu această ocazie, George Soros a lansat o rețea globală de instituții de învățământ superior, culturale și de cercetare, „Open Society University Network” (OSUN). Aceasta va pregăti studenți pentru provocările actuale și viitoare și va integra activitatea didactică și de cercetare în instituții de învățământ superior din întreaga lume. Totodată, George Soros a afirmat că noua rețea de universități va primi fonduri în valoare de un miliard de dolari.

OSUN va fi coordonată de Universitatea Central Europeană (CEU), pe care George Soros a fondat-o, alături de Colegiul Bard din SUA.

George Soros a adresat o invitație de colaborare membrilor CIVICA, Universitatea Europeană de Științe Sociale, un consorțiu universitar european din care face parte CEU, împreună cu Science Po (lider), Universitá Bocconi, European University Institute, Hertie School of Governance, London School of Economics and Political Science, Stockholm School of Economics și Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA).

Conducerea SNSPA salută inițiativa și consideră că investițiile în educație și cercetare sunt în beneficiul studenților, al profesorilor și au un puternic impact asupra publicului larg. Dezvoltarea științelor sociale poate genera soluții sustenabile pentru provocările cu care se confruntă societatea contemporană.

 

___________________________________________________
“CEU is already part of a network of European universities of the social sciences called CIVICA, which is led by Sciences Po in Paris and includes the London School of Economics. CIVICA has won a competition sponsored by the European Union requiring members of the consortium to cooperate not only in education but also in civic and international outreach. OSUN through CEU and Bard has already pioneered in these fields and we hope that members of CIVICA will become interested in joining OSUN – creating a truly global network.”, George Soros, The World Economic Forum in Davos, Switzerland, January 23, 2020

Comments are closed.
Facebook Pagelike Widget