SNSPA marchează 20 de ani de la aderarea României la NATO

Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) marchează 20 de ani de la aderarea României la NATO.

 

La 29 martie 2004, România a aderat oficial la NATO prin depunerea instrumentelor de ratificare la Departamentul de Stat al SUA, stat depozitar al Tratatului Alianţei Nord-Atlantice. Depunerea instrumentelor de ratificare a fost urmată, la 2 aprilie 2004, de ceremonia arborării oficiale a drapelului român la sediul NATO.

 

“În urmă cu două decenii, țara noastră s-a alăturat unei alianțe de prietenie și solidaritate defensivă, făcând un pas hotărât sub o umbrelă de securitate și stabilitate, ce a transmis oricărui actor statal sau non-statal un semnal de încredere și seriozitate. În această perioadă am demonstrat că suntem deciși să contribuim activ la pacea și securitatea globală, iar angajamentul nostru ferm în cadrul NATO a consolidat poziția României în comunitatea internațională. Suntem parte a unei alianțe puternice, bazată pe principii și valori comune, împărtășind o viziune comună pentru progres și securitate colectivă.

 

Marcăm acest moment cu recunoștință față de toți cei care au contribuit la realizarea acestui obiectiv național, de la liderii politici și militari care au pus bazele acestei aderări, până la fiecare român care a susținut și a îmbrățișat această decizie importantă pentru viitorul țării noastre.”, a susținut rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie.

 

Apartenența la NATO, alături de Parteneriatul Strategic cu SUA și de apartenența la UE, reprezintă dimensiuni fundamentele ale politicii externe ale României. SNSPA, în calitate de Școală de Guvernare, s-a aflat în permanență în avangarda inițiativelor și preocupărilor menite să consolideze relațiile euro-atlantice, să promoveze valorile democratice și să susțină eforturile statelor membre NATO de a întări coeziunea și reziliența, de a combate amenințările tot mai diverse la adresa securității, a stabilității și a păcii. Anual, SNSPA organizează una dintre cele mai importante conferințe internaționale din România – Bucharest Security Conference (BSC) – care abordează problematica securității și amenințărilor la adresa frontierei euro-atlantice, promovând angajamentul ferm al NATO față de apărarea colectivă și rolul său global în gestionarea crizelor.

Comments are closed.
Facebook Pagelike Widget