Comisia de Etică a Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) este creată în vederea respectării normelor de etică și deontologie universitară prevăzute de Codul de Etică și Deontologie al SNSPA, în scopul prevenirii și eliminării faptelor care pot constitui elemente sau practici lipsite de etică.
Comisia de Etică este formată din 11 membri, persoane cu prestigiu profesional şi autoritate morală:
Prezentul Cod este parte integrantă a Cartei universitare a Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative. Acesta a fost adoptat în şedinţa Senatului SNSPA prin Hotărârea nr. 44/2024.
Comisia de etică este creată în vederea respectării normelor de etică și deontologie universitară prevăzute de Codul de Etică șal SNSPA, în scopul prevenirii și eliminării faptelor care pot constitui elemente sau practici lipsite de etică. Regulamentul de funcţionare și organizare a Comisiei de Etică a SNSPA a fost adoptat în şedinţa Senatului SNSPA prin Hotărârea nr. 47/2024.
Orice persoană poate sesiza comisia de etică a SNSPA cu privire la săvârșirea unei fapte ce poate constitui abatere de la etica și deontologia universitară. Sesizarea se poate transmite pe adresa Comisiei de etică a SNSPA, comisiadeetica@snspa.ro. Autorului sesizării i se păstrează confidenţialitatea identităţii.