Mesajul conducerii SNSPA adresat tuturor studenților universității

Joi, 5 august 2021, conducerea Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a transmis studenților, masteranzilor și doctoranzilor universității un mesaj prin care face apel la responsabilitate și le recomandă acestora vaccinarea ca soluție pentru a reduce riscul de infectare cu noul coronavirus sau de dobândire a unor forme severe.

 

Dragi studente și studenți SNSPA,
De la începutul pandemiei COVID-19 și până astăzi, am trecut împreună printr-o perioadă complicată, atipică, dificilă și stresantă, plină de neliniști, cu restricții și multe provocări, o perioadă care a pus și continuă să pună o presiune imensă asupra sistemului de educație și asupra societății în ansamblul său. Vă mulțumim pentru modul în care ați fost alături de noi pe tot parcursul acestui an universitar. Suntem cu toții parte a unei familii academice de al cărei nume suntem mândri și care ne obligă, pe toți – studenți, profesori, cercetători, membri ai aparatului administrativ – să ne reinventăm permanent și să facem educație de calitate. Împreună am depășit numeroasele dificultăți și comunitatea SNSPA a fost mai puternică și mai solidară ca niciodată.

 

Ne dorim să începem noul an universitar 2021-2022 în format clasic, la sediul nostru din Bd. Expoziției. Vom evalua toate scenariile și, în a doua parte a lunii septembrie 2021, vom lua o decizie, în funcție de situaţia epidemiologică în care se va afla țara noastră, la acel moment.
Considerăm că imunizarea prin vaccinare este cea mai bună cale de apărare de care dispunem în acest moment pentru a lupta împotriva acestei pandemii și, în acest sens, am susținut campania de vaccinare de la debutul său. Vaccinarea ne-a oferit speranța unei ieșiri din pandemie. Peste 80% dintre profesorii SNSPA au considerat că vaccinarea este singura soluție pentru revenirea la normalitatea pe care cu toții ne-o dorim și s-au vaccinat anti-Covid cu schema completă.

 

Valul 4-Delta este acum o certitudine pentru România și, în acest context, vaccinarea este singura soluție care protejează sănătatea, sănătatea familiilor voastre și sănătatea comunității noastre.
Recomandăm studenților să se vaccineze, pentru a reduce atât riscul de îmbolnăvire, cât și riscul de a dezvolta o formă severă a bolii. În plus, autoritățile ne atenționează că, răspândirea variantei Delta, despre care știm deja că este extrem de contagioasă și că atacă persoanele cele mai vulnerabile, afectează un număr tot mai mare de tineri, cea mai mare creștere de cazuri de la o săptămână la alta fiind în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 20-39 de ani.

 

Cele mai bune urări vouă și celor dragi, vacanță plăcută și așteptăm cu nerăbdare să vă revedem la toamnă la sediul SNSPA!
Să ne reîntâlnim cu bine!

Președintele Senatului SNSPA,
Prof. univ. dr. Iordan Gh. BĂRBULESCU

Rectorul SNSPA,
Prof. univ. dr. Remus PRICOPIE

Comments are closed.
Facebook Pagelike Widget