„EURO 200” este un program prin care studenții care provin din familii cu un venit lunar brut de maximum 500 lei pe membru de familie pot beneficia de un ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare.
"Advertising Olympics" (Olimpiada publicității) marchează debutul parteneriatului dintre Facultatea de Comunicare și Relații Publice (SNSPA) și McCann Worldgroup, cea mai mare agenție de publicitate din regiune
Școala Naţională de Studii Politice şi Administrative organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată cu normă întreagă, a funcției contractuale, de execuție, vacante, de administrator financiar cu studii superioare în cadrul Direcției Economice.
Prof. univ. dr. Mihaela Miroiu, conducător de doctorat în cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), a fost aleasă, la începutul lunii mai 2023, membră a Academiei Europaea.
Marți, 9 mai 2023, Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) celebrează Ziua Europei, marcând trecerea a 73 de ani de la primul pas înspre o Europă unită.
Miercuri, 10 mai 2023, Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană (SNSPA) organizează “Seara masteratelor”, eveniment online, destinat studenţilor şi absolvenţilor interesaţi să-şi continue studiile cu un masterat în domeniul relațiilor internaționale sau al științelor politice.