Anunț selecție experți în cadrul proiectului “Online mapping of nationalist narratives, with disruptive and polarizing potential in social media”

Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), prin Centrul pentru Participare Civică și Democrație (CPD), implementează proiectul „Online mapping of nationalist narratives, with disruptive and polarizing potential in social media” – finanțat prin mecanismul financiar al United States Agency for International Development, Cooperative Agreement number AID-OAA-A-17-00032 (CFDA no.98.001).

Durata de implementare a proiectului este de 3 luni, respectiv în perioada octombrie 2021 – decembrie 2021.

Scopul proiectului este de a evalua narative populiste disruptive și cu potențial polarizant în social media din România, prin intermediul unor metode inovative de monitorizare și analiză.

Conform cererii de finanțare, activitățile proiectului se vor realiza cu personal calificat, care își desfășoară activitatea cu cel mai înalt standard profesional, atat prin aportul managerului, cât și prin utilizarea unei echipe de experți proprii.

Pentru implementarea activităților asumate de SNSPA, având în vedere necesarul de experți  prevazut în bugetul aprobat prin Grant Agreement no.BST-22.046.RO27.3 din 14 septembrie 202, este necesară identificarea de expertiză conform cerințelor proiectului pentru 3 posturi de Experti/Analisti, prin selecția și contractarea pentru perioada determinata, conform procedurii de selecție experți interni, aprobată la nivelul SNSPA.

Vă rugăm să consultați detaliile privind descrierea activităților și cerințele solicitate pentru fiecare poziție, aici.

 

CALENDAR – Pozițiile destinate titularilor SNSPA

Selecția se va organiza conform calendarului următor:

  • 8 – 12 octombrie 2021 – depunerea candidaturilor pentru posturile de experți;
  • 12 octombrie, ora 16:00, termen limita depunere dosare online la adresa cpd@snspa.ro;
  • 13 octombrie 2021 – selecția experților și publicare rezultatelor selecției;
  • 14 octombrie 2021 – depunerea constestaților(online la adresa specificată);
  • 15 octombrie 2021 – afișare rezultate finale.

Dosarul de concurs va conține următoarele documente:

  • cerere în care este specificată poziția pentru care se candidează;
  • copia actului de identitate sau orice alt document care atesta identitatea, potrivit legii, după caz (semnata de candidat);
  • curriculum vitae format Europass, datat si semnat pe fiecare pagina (CV-ul trebuie sa conțina obligatoriu date de contact valide – adresa de e-mail si număr de telefon);
  • copiile documentelor care atesta nivelul studiilor si ale altor acte care atesta efectuarea unor specializări, copiile documentelor care atesta indeplinirea conditiilor specifice;
  • alte acte doveditoare privind experienta/expertiza, calificarile specifice aferente pozitiei;
  • consimțământ GDPR (Descarcă formularul de aici).

Candidaturile transmise dupa data limita indicata in anuntul de selectie (zi și oră), precum si cele incomplete vor fi respinse.

Comments are closed.
Facebook Pagelike Widget