În perioada 18–19 septembrie 2023, candidații declarați admiși trebuie să confirme locul la programul de studii la care au fost admiși, prin depunerea documentelor la sediul SNSPA.
Cursul "Gendering Illiberalism" este organizat în cadrul consorțiului universitar european CIVICA și este deschis pentru studenții și studentele SNSPA, care urmează programe de masterat în cadrul structurilor academice ale universității.
Prin proiectul "CRESC", SNSPA continuă să sprijine incluziunea socială și să promoveze accesul la educație de calitate pentru toți tinerii, indiferent de proveniența lor socio-economică.
Dezbaterea organizată de SNSPA s-a înscris în seria evenimentelor și preocupărilor constante ale comunității noastre academice pentru consolidarea democrației și a valorilor democratice în România și în regiune.
În perioada 13-16 septembrie 2023, Facultatea de Științe Politice (SNSPA) organizează, la Hosman, județul Sibiu, conferința “Migration, Land Use and Ecological Crises in Europe’s Peripheries”.
Școala Naţională de Studii Politice şi Administrative organizează concurs de recrutare pentru ocuparea a două posturi pe perioadă nedeterminată cu normă întreagă, a funcției contractuale, de execuție, vacante, de consilier juridic în cadrul Direcției Juridice.
Școala Naţională de Studii Politice şi Administrative organizează concurs de recrutare pentru ocuparea a trei posturi pe perioadă nedeterminată cu normă întreagă, a funcției contractuale, de executie, vacante, de servant pompier în cadrul Serviciului pentru Intervenție în Situații de Urgență.