În perioada 28-29 septembrie 2023, Facultatea de Comunicare și Relații Publice (SNSPA) și Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” organizează conferința internațională "Patterns of Miscommunication in Contemporary East-Central European Cinema".
Rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie, a efectuat joi, 25 mai 2023, o vizită la Institute for World Politics (SUA), unde a discutat cu Excelența Sa, Ambasador Aldona Woś, preşedinta Institutului.
Joi, 8 iunie 2023, Complexul Educațional Laude-Reut, împreună cu partenerul său academic, Facultatea de Comunicare și Relații Publice (SNSPA) organizează ceremonia de absolvire a cursurilor de media, comunicare și marketing.
Marți, 30 mai 2023, Facultatea de Comunicare și Relații Publice (SNSPA), în parteneriat cu Centrul EUROPE DIRECT București din cadrul Institutului European din România, organizează evenimentul-dezbatere cu titlul „Agora cetățenească europeană”
Întâlnirea de lansare a avut loc la București, în perioada 6-7 octombrie 2022, fiind organizată de SNSPA, universitate parteneră în cadrul proiectului.
Miercuri, 24 mai 2023, în cadrul unei reuniuni de coordonare, prof. univ. dr. Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a avut, la New York, o întrevedere cu Fred Kempe, președintele și directorul executiv al Atlantic Council, partener instituțional al SNSPA, una dintre cele mai influente și prestigioase organizații de tip think-tank din SUA.
Studenții SNSPA, înmatriculați la programele de licență și de masterat, sunt invitați să participe vineri, 26 mai 2023, la atelierul de branding personal: “Primii pași în carieră: instrumente și strategii de branding personal”.
Echipa proiectului "AI EDU - Inteligența artificială și noile tehnologii în procesele academice și etica universitară" organizează, în perioada 29-30 mai 2023, AI Edu Fest, o serie de evenimente dedicate membrilor comunității academice SNSPA.
Luni, 22 mai 2023, la Washington D.C., rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie, în prezența ambasadorului României în Statele Unite ale Americii, Andrei Muraru, s-a întâlnit cu Damon M. Wilson, președinte și CEO al National Endowment for Democracy.